10 urgențe majore la birou: Ghidul de supraviețuire până la ambulanță

iunie 24, 2026Medicina muncii

10 urgențe majore la birou: Ghidul de supraviețuire până la ambulanță

iunie 24, 2026
10-urgente-majore-birou-ghidul-supravietuire-pana-ambulanta-medheka.jpg

La locul de muncă, granița dintre un incident minor și o tragedie se măsoară în secunde. Panica și lipsa de pregătire sunt principalii factori care duc la deces înaintea sosirii echipajelor medicale. Acest protocol clinic este structurat pentru a oferi angajaților pașii exacti pentru stabilizarea celor mai grave 10 afecțiuni ocupationale, acționând ca un scut până la preluarea victimei.

Stopul Cardiac și Regula Compresiilor 30:2

Dacă un angajat cade inconștient, nu răspunde la stimuli fizici/verbali și nu are o respirație normală (ci doar „sforăituri” rare sau deloc):

  1. Suni la 112 și soliciți aducerea imediată a Defibrilatorului (DAE) din sediu.
  2. Începi compresiile toracice: Întrepătrunde degetele mâinilor, ține coatele drepte și apasă pe mijlocul sternului cu o adâncime de 5-6 cm, într-un ritm de 100-120 apăsări pe minut.
  3. Efectuează 30 de compresii, urmate de 2 ventilații (dacă ai mască de protecție RCP). Nu te oprești sub nicio formă până la preluarea de către paramedici.

Electrocutarea și Arsura Termică Industrială

Electrocutarea: Niciodată nu atinge victima dacă este încă conectată la sursa de curent (vei deveni a doua victimă). Oprește siguranțele generale sau folosește o coadă de mătură uscată (lemn/plastic) pentru a îndepărta cablul. Dacă a intrat în stop cardiac, începi imediat manevrele RCP.

Arsurile termice (chimice): Primul instinct greșit este aplicarea de creme, ulei, unt sau pastă de dinți. Interzis! Arsura se pune exclusiv sub un jet de apă rece, curată, timp de minimum 15-20 de minute pentru a extrage temperatura din straturile profunde ale pielii. Acoperă apoi zona cu o compresă sterilă uscată.

Tăieturile și Leșinul: Protocoale de Acțiune Rapidă

Hemoragiile (Tăieturile severe):

Plagă cu corp străin- Nu scoate niciodată corpul străin (cuțit, sticlă) din rană; el funcționează ca un dop.

Hemoragie – Aplică presiune mecanică puternică cu palmele (peste o compresă sterilă) direct pe rană, încearcă să folosești mănuși pentru a nu intra în contact direct cu sângele victimei, dar niciodată nu apăsa dacă rana conține un obiect străin. Dacă membrul sângerează abundent după aplicarea bandajului compresiv, ridică-l deasupra nivelului inimii pentru a scădea presiunea arterială locală.

Leșinul (Sincopa): Lipsa bruscă a oxigenului în creier provoacă căderea victimei. Așază persoana pe spate și ridică-i ambele picioare la 30 de centimetri (pentru a forța sângele gravitațional să revină spre cap). Asigură aer proaspăt și desfă-i nasturii de la gât.

Epilepsia: În timpul convulsiilor, nu încerca să oprești mișcările victimei și NU îi introduce nimic în gură (nici linguri, nici degete). Îndepărtează obiectele contondente din jur ca să nu se lovească, protejează-i capul cu o haină moale, iar după ce convulsiile se opresc, întoarce-o pe lateral (Poziția Laterală de Siguranță). Este important să cronometrăm criza și transmise informațiile serviciilor medicale de urgență.


Întrebări Frecvente (FAQ)

Când trebuie să aplic un garou?

Aplicarea garoului este o măsură de extremă urgență și se folosește doar în situații limită (amputație de membru). Garoul  se va fixa la extremitatea membrului amputat și se va strânge cu putere, iar ora exactă a aplicării trebuie notată pe fruntea victimei, pentru a ști medicii de cât timp este lipsit membrul de sânge.

Garoul poate fi improvizat din curea, eșarfă, fular, dresuri, etc. Acesta se va fixa la extremitatea membrului amputat și se va strânge cu putere. Partea detașată de corp se va izola într-o pungă și păstrată la rece sau ferită de caldură, apă sau impurități.

Cum recunosc un Accident Vascular Cerebral (AVC) la birou?

Folosește regula internațională FAST:

  • F (Face – Față): Cere-i să zâmbească. Are o jumătate de față căzută (paralizată)?
  • A (Arms – Brațe): Cere-i să ridice ambele brațe. Cade unul singur inert în jos?
  • S (Speech – Vorbire): Vorbește ciudat, stâlcește cuvintele sau nu le găsește?
  • T (Time – Timp): Dacă prezintă măcar unul dintre aceste semne, sună instant la 112. AVC-ul necesită tratament cu trombolitic în primele 3-4 ore.

Ce fac în cazul unui șoc anafilactic (alergie severă la înțepătură sau mâncare)?

Șocul anafilactic provoacă umflarea bruscă a căilor respiratorii. Suni la 112 imediat. Dacă victima știe că are alergie și deține asupra ei un EpiPen (autoinjector cu adrenalina), ajut-o să și-l injecteze imediat în partea superioară și exterioară a coapsei (trece și prin haine). Așază victima în poziție semi-șezândă pentru a o ajuta să respire. Aceste manevre sunt predate în detaliu în cadrul cursului de prim ajutor.


Citește și

Referințe clinice:

  • Consiliul European de Resuscitare (ERC) – Ghidul de intervenție Basic Life Support.
  • Protocoale medicale internaționale de urgență.

Citește și articolele conexe

Acoperire județul Sibiu
MedHeka deservește companii și angajați din Sibiu municipiu, precum și din Mediaș, Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Agnita, Săliște, Ocna Sibiului, Dumbrăveni, Mărginimea Sibiului, Hârtibaciu, plus comunele învecinate (Cristian, Selimbăr, Șura Mare, Roșia, Slimnic). Pentru companii cu peste 10 angajați — deplasare la sediul firmei, programare la +40 743 229 858.
Acoperiți și companiile din afara Sibiului municipiu?+
Da. Acoperim întregul județ Sibiu: Mediaș, Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Agnita, Dumbrăveni, Săliște, Ocna Sibiului, plus comunele învecinate. Pentru companii cu minimum 10 angajați de examinat — deplasare la sediul clientului fără cost suplimentar pentru tarife per persoană. Pentru zonele specifice (Mărginimea Sibiului, Valea Hârtibaciului, Păltiniș, Rășinari) — coordonare individuală.

Dr. Irina Moroti - Medic specialist medicina muncii Sibiu

Verificat medical de

Dr. Irina Moroti
Medic specialist medicina muncii · Formator ANC autorizat · 10+ ani experiență cabinet Sibiu · 100.000+ examinări realizate · Abilitare INSP pentru personal expus radiații ionizante.
Vezi profilul complet →

Notă medicală: Acest articol este informativ și nu înlocuiește consultul medical specializat. Pentru aviz personalizat și examinare, programați o consultație la cabinet MedHeka Sibiu.
Cabinet Medical Sibiu

Aveți întrebări despre 10 urgențe majore la birou?
Echipa MedHeka Sibiu vă răspunde la întrebările specifice companiei dumneavoastră. Acoperim județul Sibiu integral — Mediaș, Cisnădie, Avrig, Agnita, Săliște.